sâmbătă, 22 decembrie 2012

Cioburi de sticlă, cioburi din mine



      Cioburi de sticlă, cioburi din mine                  
Mi-am croit pe drum cărarea, ca să urc pe înalte piscuri,
Să mă înalţ mai sus de lume spre frumoase ascunzişuri,
Ca să văd ce e viaţa, şi măreaţa ei splendoare
Cu lumină din lumină, să îmi fac o lumânare,

Am urcat cu greu pe cale, eu mereu am mers înainte
Ma-m târât ca şi un şarpe, spre eternele tărâmuri
Când lovit de pietre multe, oboseam căzut pe cale
Ridicam a mea povară, şi mergeam mereu înainte

Nu ştiam ce e durerea, şi nici foamea sau nesomnul
Alergam tot înainte ca să îmi iau în mană tronul
Eu înebunit de aur, de frumos şi apogeu
Am uitat încet, încet de măreţul  Dumnezeu...

Goana mi-a orbit privirea, şi pleoapele sa-u scurs
Pe o stancă de granit, într-o seară spre apus
Ochii nu vedeau lumina, nici soare, nici cer
Doar o ceaţă de întuneric, şi un nepatruns mister.

Am alunecat în groapă, am cazut atât de jos
Eu eram un om pe moarte, şi strigam după ajutor
Nimeni nu era să audă, geamatul ce îl scoteam
În nebuna agonie,  eu am adormit bustean...



Am visat  că viaţa mi se scurge fară rost
Că pierd totul într-o clipă, ce era şi ce n-a fost
Şi că am alergat degeaba, tot mereu ca şi un prost
Spre nimicuri efemere fară viaţă fară rost.   

Ma-m trezit cu capu-n sânge, şi cu mâinele gramadă
Haine rupte, oase rupte pline de noroi, şi moarte
Dar ceva trăia în mine, inima ce se  nu se pierde
Şi bătea cu întristare când încet si când mai tare

Viaţă, asta îmi doream, să traiesc şi să iubesc
Şi să preţuiesc iertarea Dumnezeului ceresc
Am simţit o mână blândă ce mă mângâia pe creştet
Întunericul cel negru uite cum se risipeşte

Este El Isus cel veşnic, da chiar a venit la mine
El şi-a rupt din haina albă, şi mi-a şters capul de sânge
Mâna şi-a întins spre trupul slab şi stovit de cale
Şi iertare din iertare El atunci mi-a dăruit

Chiar atunci o bucurie sufletul mi-a copleşit
Şi simţeam cum zbor spre ceruri, spre înalt spre infint
Groapa în care eu căzusem se vedea în departare
Pleoapele mele scurse, chiar acum priveau spre soare


Da lumină din lumină eu atunci am primit
Am înteles că viaţa, fară El e un sfarşit
Dar cu El e fericire multă fară infinit
Viată din belsug şi pace ce la cruce am primit.

Amin.
                                                 
Victor Creţu 15.06.2012    (ora 4:00AM )




sâmbătă, 1 decembrie 2012

Jumătate lup, jumătate cerb.



Jumătate lup, jumătate cerb.

Ochii îmi plâng,  se scurg pe podea
Stau pe canapea, pe canapeaua mea,
Inima mea cântă ceva despre o lume nebună,

Tresar ca lovit, de un fulger tâmpit
Dezorientat, mă îndrept spre cuţit
Apuc încet cerbul rănit, care încă mai sulfă

Iar ostenit de muncă , trudit
Mă las pe podea, pe podeaua mea
Lângă mine lovit stă cerbul rănit, care încă mai sulfă

În mână cuţit, pe faţă stropit
De sângele cald a cerbului rănit,
Ca un lup rătacit, stau langă el ameţit

Încep să cânt apoi să plâng,
Mă umplu de sânge păcat şi osândă,
Mă scurg pe podea, încolţit de ceva

Mă duc în neant, spre o mare adâncă
Spre moarte… şi încă aud suflând, cu sânge stropind
Un cerb şi un lup parasit. 
                                                                          (Victor Creţu 10.10.2012)






Postări populare

Locul Potrivit... ma bucur ca intri aici pentru a citi si a cugeta la ceea ce am scris, daca esti inspirat si tu, scrie...nu lasa ca sa unele lucruri care pot incuraja pe cineva sau pot fi ceva frumos sa fie uitate, si sa ramana acolo doar in capul tau...