Cioburi de sticlă, cioburi din mine

      Cioburi de sticlă, cioburi din mine                  

Mi-am croit pe drum cărarea, ca să urc pe înalte piscuri,

Să mă înalţ mai sus de lume spre frumoase ascunzişuri,

Ca să văd ce e viaţa, şi măreaţa ei splendoare

Cu lumină din lumină, să îmi fac o lumânare,

Am urcat cu greu pe cale, eu mereu am mers înainte

Ma-m târât ca şi un şarpe, spre eternele tărâmuri

Când lovit de pietre multe, oboseam căzut pe cale

Ridicam a mea povară, şi mergeam mereu înainte

Nu ştiam ce e durerea, şi nici foamea sau nesomnul

Alergam tot înainte ca să îmi iau în mană tronul

Eu înebunit de aur, de frumos şi apogeu

Am uitat încet, încet de măreţul  Dumnezeu...

Goana mi-a orbit privirea, şi pleoapele sa-u scurs

Pe o stancă de granit, într-o seară spre apus

Ochii nu vedeau lumina, nici soare, nici cer

Doar o ceaţă de întuneric, şi un nepatruns mister.

Am alunecat în groapă, am cazut atât de jos

Eu eram un om pe moarte, şi strigam după ajutor

Nimeni nu era să audă, geamatul ce îl scoteam

În nebuna agonie,  eu am adormit bustean...

Am visat  că viaţa mi se scurge fară rost

Că pierd totul într-o clipă, ce era şi ce n-a fost

Şi că am alergat degeaba, tot mereu ca şi un prost

Spre nimicuri efemere fară viaţă fară rost.   

Ma-m trezit cu capu-n sânge, şi cu mâinele gramadă

Haine rupte, oase rupte pline de noroi, şi moarte

Dar ceva trăia în mine, inima ce se  nu se pierde

Şi bătea cu întristare când încet si când mai tare

Viaţă, asta îmi doream, să traiesc şi să iubesc

Şi să preţuiesc iertarea Dumnezeului ceresc

Am simţit o mână blândă ce mă mângâia pe creştet

Întunericul cel negru uite cum se risipeşte

Este El Isus cel veşnic, da chiar a venit la mine

El şi-a rupt din haina albă, şi mi-a şters capul de sânge

Mâna şi-a întins spre trupul slab şi stovit de cale

Şi iertare din iertare El atunci mi-a dăruit

Chiar atunci o bucurie sufletul mi-a copleşit

Şi simţeam cum zbor spre ceruri, spre înalt spre infint

Groapa în care eu căzusem se vedea în departare

Pleoapele mele scurse, chiar acum priveau spre soare

Da lumină din lumină eu atunci am primit

Am înteles că viaţa, fară El e un sfarşit

Dar cu El e fericire multă fară infinit

Viată din belsug şi pace ce la cruce am primit.

Amin.
                                                 

Victor Creţu 15.06.2012    (ora 4:00AM )

Jumătate lup, jumătate cerb.

Jumătate lup, jumătate cerb.

Ochii îmi plâng,  se scurg pe podea
Stau pe canapea, pe canapeaua mea,
Inima mea cântă ceva despre o lume nebună,

Tresar ca lovit, de un fulger tâmpit
Dezorientat, mă îndrept spre cuţit
Apuc încet cerbul rănit, care încă mai sulfă

Iar ostenit de muncă , trudit
Mă las pe podea, pe podeaua mea
Lângă mine lovit stă cerbul rănit, care încă mai sulfă

În mână cuţit, pe faţă stropit
De sângele cald a cerbului rănit,
Ca un lup rătacit, stau langă el ameţit

Încep să cânt apoi să plâng,
Mă umplu de sânge păcat şi osândă,
Mă scurg pe podea, încolţit de ceva

Mă duc în neant, spre o mare adâncă
Spre moarte… şi încă aud suflând, cu sânge stropind
Un cerb şi un lup parasit. 
                                                                          (Victor Creţu 10.10.2012)