Scrisorile unui soldat pornit în război.

Scrisoarea 1. 

Treptat devin un pumn de pământ, mă transform în ţărână, mă întorc de unde am pornit…aici e sfârşit de cale sau început? Uneori simt că sunt făcut din piatră, mă simt tare rece şi gol.  Atunci când vine focul şi ploaia mă transform în praf , numai bun de aruncat la gunoi. Alteori mă simt de parcă aş fi din fier, cred că sunt oţel şi înfrunt cu plăcere greutăţile vieţii, ele nu există pentru mine, săgeţile nu mă doboară, dar mă simt greu şi atunci când vine focul mă topesc pentru a deveni altceva, ceva mai bun, mai tare, dar mai rece, cu timpul mă uzez, rămân în urmă. Câteodată vreau să fiu mană, să fiu binecuvântare pentru oamenii din jurul meu, să mă bucur când le văd surâsul pe faţa arsă de război şi durere, să fiu ceea ce ei îşi doresc să primească de la cineva … un cadou de bucurie şi prosperitate. Îmi dau seama că nu iubesc pe nimeni şi nimic… sunt sec, mai sec decât un pământ în arşiţa unei zile de vară, vreau să primesc mult, dar nu sunt gata să dau nimic din mine. Uneori vreau să cresc ca un copac şi să fac roade pentru urmaşii mei, să fiu o mică lumină care le luminează drumul, să am rădăcini până la al şapte-lea neam, vârful să fie mai sus decât vârfurile munţilor şi frunzele să fie umbra tuturor celor care vin să se odihnescă. Câteodată încerc să sar, sar mereu o zi întreagă până obosesc, vreau să văd oare cât pot să sar, cât de sus, care este limita…
…Apoi îmi aduc aminte că sunt pământ, dar care poate fi valorificat prin multă muncă şi ambiţie, transformat într-un pământ roditor, unul plin de dragoste, putere, lumină şi bucurie pentru cineva. Dar atunci când renunţ când viaţa mi se pare un joc ieftin sunt pământ de cimitir, bun de îngropat morţii... Care e valoarea ta, ce fel de pământ vrei să fii? Alege acum când eşti încă capabil să o faci, pentru că dacă continui să rămâi aşa, vei fi cel mai bun pământ pentru florile unui mormânt. Cât timp vrei să fii un suflet atât de departe de speraţă, ca un orb care nu mai vede lumina…ai nevoie de curaj să ieşi din întuneric.

...Marsăluiesc în noapte cu puşca în spate, sunt pornit la război. Zgomot de paşi, împletiţi cu noroi cu frunze moi,calc prin păduri tinere...

Victor Creţu. 06.02.2013