Scrisoarea 1.
Treptat
devin un pumn de pământ, mă transform în ţărână, mă întorc
de unde am pornit…aici e sfârşit de cale sau început? Uneori
simt că sunt făcut din piatră, mă simt
tare rece şi gol. Atunci când vine
focul şi ploaia mă transform în praf ,
numai bun de aruncat la gunoi. Alteori mă
simt de parcă aş fi din fier, cred că sunt oţel şi înfrunt
cu plăcere
greutăţile vieţii, ele nu există pentru
mine, săgeţile nu mă doboară, dar mă simt greu şi atunci când
vine focul mă topesc pentru a deveni altceva, ceva mai bun, mai
tare, dar mai rece, cu timpul mă uzez, rămân în urmă. Câteodată
vreau să fiu mană, să fiu binecuvântare pentru oamenii din jurul
meu, să mă bucur când le văd surâsul pe faţa arsă de război
şi durere, să fiu ceea ce ei îşi doresc să
primească de la cineva … un cadou
de bucurie şi prosperitate. Îmi dau seama că nu
iubesc pe nimeni şi nimic… sunt sec, mai sec decât un pământ în
arşiţa unei zile de vară, vreau să primesc mult, dar nu sunt
gata să dau nimic din mine. Uneori vreau să cresc ca un copac şi
să fac roade pentru
urmaşii mei, să fiu o mică lumină care le luminează drumul, să
am rădăcini până
la al şapte-lea neam, vârful să fie mai
sus decât vârfurile munţilor şi
frunzele să fie umbra tuturor celor care vin să se odihnescă.
Câteodată încerc să sar, sar mereu o zi întreagă până
obosesc, vreau să văd oare cât pot să sar, cât de sus, care este
limita…
…Apoi îmi aduc aminte că sunt pământ, dar care poate fi valorificat prin multă muncă şi ambiţie, transformat într-un pământ roditor, unul plin de dragoste, putere, lumină şi bucurie pentru cineva. Dar atunci când renunţ când viaţa mi se pare un joc ieftin sunt pământ de cimitir, bun de îngropat morţii... Care e valoarea ta, ce fel de pământ vrei să fii? Alege acum când eşti încă capabil să o faci, pentru că dacă continui să rămâi aşa, vei fi cel mai bun pământ pentru florile unui mormânt. Cât timp vrei să fii un suflet atât de departe de speraţă, ca un orb care nu mai vede lumina…ai nevoie de curaj să ieşi din întuneric.
...Marsăluiesc
în noapte cu puşca în spate, sunt pornit la război. Zgomot de
paşi, împletiţi cu noroi cu frunze moi,calc prin păduri tinere...
Victor Creţu. 06.02.2013
