O zi sau ceva mai mult de atât...

Cuvânt înainte.  
Într-o zi m-a sunat un prieten bun mi-a zis că are ceva pe suflet ceva care îl macină  în fiecare seară şi dimineaţă,  mi-a zis că vrea să îmi spună neapărat pentru că sunt singurul lui prieten şi ar trebui  să îl ajut cu ceva. Am  fost de acord, aşa deci am mers la o cafea şi l-am lăsat să îmi povestească cuvânt cu cuvânt tot fără să îi întrerup povestea. Mi-a plăcut prea mult încât să pot să comentez , dar ia-m spus că pot să scriu ceva din ceea ce a spus el. Peste ani când va citi îşi va aminti de unele momente, care le-a trăit la douăzeci şi doi de ani.
...Era vorba despre o fată, care l-a făcut total dezorientat şi l-a plasat undeva în o lume care nu o cunoştea, el a ajuns să fie o persoană  străină pentru el, a ajuns să fie propriul lui cerc vicios şi fără poartă de ieşire .

ar fi bine să scriu..

O zi…sau ceva mai mult de atât.

…în fiecare dimineaţă mă trezesc şi mă schimb în altă persoană. Devin un alt om ca să te uit, dar fiecare fiinţă ce ia naştere în mine lasă un bilet pe care scrie: “Ieri am cunoscut o fată şi m-am îndrăgostit , dar nu mai am timp să o iubesc. E târziu. Te rog îngrijeşte-te de ea, iubeste-o  cum eu nu am putut, fii alături de ea. Îţi mulţumesc şi îţi sunt recunoscător pentru ceea ce o să faci pentru ea.”  Fiecare fiinţă ce ia naştere trăieşte doar o zi, ca un fluture. Dimineaţa când mă trezesc ia naştere şi seara odată cu somnul dispare, se duce, este omorâtă de propriul suflet care vrea să te uite, să scape de durerea ce îi este provocată. Dar în zadar, pentru că fiecare fiinţă care ia naştere în mine dimineaţa face singurul lucru pe care îl reuşeşte într-o zi: să te iubească  mai mult decât orice. Atât reuşeste, dar nu îi e suficient. Fiind conştientă de destinul pe care îl are, lasă un bilet  persoanei  care vine după ea: un nou străin  pe care îl imploră sa te iubească cum el nu a putut să o facă, apoi se stinge, dispare ca un mister. Sufletul  a devenit  un creator şi un ucigaş, în fiecare dimineaţă aduce pe lume un nou eu, îl lasă să prindă viaţă să se rănească puţin din ea, să cunoască ce este mai frumos: dragostea. Apoi spre amurg atunci când doarme liniştit lângă el, se strecoară şi îl sufocă, îi curmă viaţa. În dimineaţa următoare, altuia îi prezintă viaţa, îi garantează o zi. Un proces care durează de mai mult timp… de când s-a îndrăgostit, a devenit o maşinărie care  îşi distruge tot ce crează pentru un singur motiv: ..Tu.  Te iubeşte prea mult, ştie că nu te poate avea, încearcă să te uite. Aşa în fiecare zi este o altă persoană încercând să îşi schimbe cursul, un nou eu, pentru o nouă lume, pentru o nouă viaţă. Dar dragostea şi inima te păstrează,  nu  pot să te lase să pleci pentru că eşti sursa lor de existenţă, cu tine visează noaptea şi ziua trăiesc chiar şi în lipsa ta, din amintiri şi iluzii. Un cerc vicios care mănâncă din suflet, din inimă şi din tinereţe, din mine.  Se înşeală mereu crezând că următoarea zi  va fi un nou început, dar tot odată sperând să te mai revadă o dată înainte să te piardă definitiv.  În concluzie crează măşti cărora le dă viaţă. Măşti, dar sub ele este acelaşi suflet îndrăgostit de tine. O iubire pe care s-a aşezat praful pentru că nu mai este cine să o lustruiască, să o mângaie în fiecare zi, să zâmbească împreună cu ea, să danseze în răcoarea dimineţii, să cânte ca două păsări care au învăţat să zboare… apune şi răsare vine şi pleacă. Oare cât o să te iubesc? Sper să mă opresc cândva. Nu ştiu când, poate în mormânt…Chiar trebuie să îţi spun asta ?

''Sunt eu, un erou fără urale şi decoraţiuni. Fără lupte câştigate doar cu răni, sunt doar un erou învins care niciodată nu a avut posibilitatea să poarte un razboi pentru inima ta''. 

Un om poate iubi doar o dată cu adevărat, dar poate trăi toată viaţa  iubind singur   respectând persoana pe care şi-a ales-o ca partener. În dragoste nu există compromis pe când în viaţă da. Dragostea este cea pură,  nu se poate înlocui oricât ai încerca. Câteva rânduri din mine, povestea pe care într-o zi o scrie un nou eu, un nou scriitor fericit că poate să te iubească sperând că va reuşi să convingă propriul suflet să îi acorde încă o zi, să îi demonstreze că o zi în plus te-ar putea face fericită şi o zi în plus l-ar face fericit pentru veşnicie.  Unde sunt? Unde m-am oprit?

...Sunt ca un ceas care s-a oprit la ora fixă acele au înţepenit  şi nu mai mişcă.  Timpul zboară  râde de mine, eu  un ucigaş de suflete care stă pe loc, pe când el, timpul, ucigaşul suprem, zboară mai repede decât orice.  Oameni, străini, măşti, suflete, inimă, Eu şi singura mea dragoste. Sunt un deşert care tânjeşte după ploaie în fiecare zi rugându-se dimineaţa la răsărit,  aşteptând întreaga zi în arşiţa soarelui pentru un miracol pe care îl aşteaptă de mult, dar care nu mai vine niciodată. Dansând o zi, făcând ritualul ploii dar în zadar. Spre seară te vad în miraj, alerg până îmi cad genunchii de oboseală dar nu te găsesc, iubirea mea… ai plecat, m-ai lăsat pustiu şi gol, fără o picătură de viaţă, fără o picatură din tine. Sunt un străin care îţi scrie, un străin care îşi face datoria, unul care a promis predecesorului său că te va iubi şi va fi lângă tine… dar tu pleci mereu şi mereu te-ai depărtat, ca să nu îţi mai văd ochii şi să-ţi aud glasul, să nu îţi simt parfumul. Numai vântul îmi este prieten în acest deşert, îmi aduce câte o briză din parfumul tău,  dezorientându-mă face să alerg în toate părţile pentru că nu ştiu de unde vine ca să  te găsesc. Sunt pierdut aici în lumea post modernă cu nisip şi cu încălzire globală, pentru ca nu eşti tu să îţi ofer căldura mea . O zi atât de mi-ai da, ca să îţi pot arăta o parte  din dragoste. O zi care să îmi umezească ochii cu ploaia ta. O zi în care sufletul meu să fie liber, pentru că tu eşti eliberarea mea, victoria mea…Poate mă crezi de modă veche, sau crezi că în lumea  tehnologiei ultra moderne nu mai încape loc pentru a scrie ceea ce simte un om… Aici este o mică parte dintr-o zi, din cele trei sute şaizeci şi cinci de zile, o fiinţă din cele trei sute şaizeci şi cinci de fiinţe, care au un singur scop: să te iubească. Trei sute şaizeci şi cinci de zile, tot atâţia născuţi şi tot atâţia morţi. Un singur scop, iubind mereu cu iluzii şi speranţe care nu au răspuns… O singură inimă sperând, un singur suflet ucigând mereu speranţe. Lupta dintre trup şi suflet, dintre raţiune şi sentimente. Sunt în război, de vină sunteţi voi, Inimă! suflet! Amândoi mă torturaţi.  Tortura unei iubiri neîmplinite , rătăcite, care este acum legată, ţintuită care  îşi aşteaptă în fiecare zi sentinţa, dar care nu mai apare. Graţiată sau executată, asta rămîne de văzut. Tu pentru ce pledezi? Pregăteşte-ţi discursul că vine procesul de judecată şi tu vei fi în calitate de martor. De tine depinde viitorul ei, de tine depinde viaţa sau moartea. O zi mai ai să te gândeşti…azi. Timpul deja a început să alerge ca un nebun, vrea să stabilească un nou record.

Eu sunt întemniţat iar tu eşti libertatea după care râvnesc. Oferă fluturelui măcar o zi în plus, măcar lasă-l să înveţe să zboare , învaţă-l să se bucure de vară. În timp de iarnă s-a născut şi nu ştie mirosul plăcut a primăverii…Alege, eu nu am dreptul la cuvânt, nu am nici avocat. Vrei să fii tu cea care îmi apară viaţa? 

…Începe  procesul, ciocanul sună,  în sala de judecată apare inculpatul târât de doi jandarmi  care îl aşează pe scaun. Procurorul înşiră pe rând motivele pentru care este judecat. E linişte chiar şi  judecătorul este  emoţionat… oare ce va fi? Ce urmează?

                                                                  

Victor Creţu.