Adam şi Eva

Frunze, ploi, apă şi noroi;

Ne pierdem amândoi în trecuturi noi…

Dramatic trecut.

Vise au crescut în spini încolăcite; 
Au încolţit seminţe de tăcere, în umbra unui pămînt uscat;
Văd un miraj, deschis cu ochi de cristal în  rece şi alb; 

Un gol,  e trecut, şters , lăsat,  un nor de praf e aşezat;
Stau grămadă motolite, amintirile noastre…
Tu şi eu, iluzii lăsate speranţe uitate;
Aruncate, călcate de mii de picioare, care au trecut printre  noi;
Ne-au despărţit,  au lăsat numai  gunoi, urme negre de noroi;
Ne-au făcut să ne urâm, au aţat în noi disperarea.
Apoi ne-au lăsat să înfruntam schimbarea, uitarea, adormirea…
Mă auzi ?
Te caut printre frunze, motolite şi ude; 

Prin ploi, sunt plin de noroi de vină sunteţi voi;
Picioare care aţi fost între noi;

Dramatic present…

Ne-au călcat dragostea au zdrobit tot ce am sădit
Am udat, am iubit, am trăit;
Dar acum au murit, noi ne-am rătăcit,  nu-i drum înapoi,
Nu mai suntem noi…

Nu mă recunoşti ? Acum sunt un bloc de granit,  întunecat  şi aiurit;  

Tu, eşti o mare uitată, cu valuri ce spulberă durerea;
Îţi aud plânsul în noapte;
Cauţi şi tu ce-am pierdut amândoi…

Dramatic sfârşit…

Eu Adam şi tu Eva,  doi străini în marele infant alergând după dragoste.  

by VIctor Crețu                                         Duminica- 21.10-2012 ( 18.25 pm)