vineri, 19 iulie 2013

Scrisoarea a 2-a (Scrisorile unui soldat pornit în război )

Scrisorile unui soldat pornit în război  Nr 2.

…Adorm cu puşca în mână ca un soldat nedemn de postul care îl are, adorm şi visez că sunt acasă… Dar când mă trezesc îmi dau seama că nu am pornit de nicăieri am fost mereu aici, în război am crescut aici m-am născut într-o zi de vară. Atunci când nu aveau apă să mă spele haine ca să mă îmbrace, nici mâncare cu care să îmi aline  foamea… Totuşi am crescut pentru că am avut mereu dragoste, mană, bucurie, am vrut să lupt nu să cedez. 
De mic am învăţat că pentru a ajunge SUS trebuie să învăţ să sar. Apoi am învăţat ce este SUS şi cât efort trebuie să depui pentru a ajunge acolo. Am învăţat despre păsări,aşa  am început să caut de mic metode pentru a zbura.
Când eram mic am mers în pădure, acolo am văzut un pui de lup care lupta împotriva unui mistreţ, care  încerca să îl spintece cu colţii lui. Mi-am zis un pui împotriva unui mostru? Atunci am învăţat că trebuie să lupt, l-am văzut ne înfricat şi am învăţat că trebuie să fiu curajos, am văzut că nu cedează,  am învăţat că atâta timp cât lupţi eşti un învingător în devenire. L-am văzut în sânge neînfrânt , am atunci învăţat că rănile nu dor mai mult decât înfrângerea, rănile după o bătălie câștigată pot rămâne cicatrici de care poţi fi mândru. 
Avem atâtea de învăţat într-o viaţă de om, vrem uneori să fim soldaţi peste noapte. E bine să visăm căci aşa ne cresc aripile şi speranţele unui succes
, dar trebuie ca realitatea să ne fie un prieten apropiat, să fim conştienţi că un război poate fi câştigat atunci când acest vis îl punem în aplicare, atunci când îi dăm viaţă şi îl facem să crească ca un pui care va deveni în viitor un vultur. 
Atâtea putem învăţa doar dacă ne oprim câteva clipe să privim ceea ce vrea să ne spună natura şi ceea ce ne înconjoară, oamenii devin  pe zi ce trece tot  mai orbi, oamenii încep să alerge fără să stie unde şi pentru ce. Sunt total ne pregătiţi şi fără sorţ de izbândă. Ca să poţi câştiga un război trebuie să  înveţi chiar şi de la un pui, să poţi privi ca prin ochii unui vultur, să poţi fi atât de rapid ca şi un leopard, puternic ca un leu , isteţ ca un şarpe, blând ca un miel, curat ca un porumbel înţelept ca şi un câine, să ai răbdarea să priveşti un melc care urcă pe scoarţa unui copac…

 Învaţă că tot ce există poate fi ajutorul tău pentru a deveni un soldat mareţ... 


Victor Creţu. 05.05.2013


2 comentarii:

Postări populare

Locul Potrivit... ma bucur ca intri aici pentru a citi si a cugeta la ceea ce am scris, daca esti inspirat si tu, scrie...nu lasa ca sa unele lucruri care pot incuraja pe cineva sau pot fi ceva frumos sa fie uitate, si sa ramana acolo doar in capul tau...